Pentru a se diferenția în raport cu concurența și a câștiga un segment tot mai mare de piață, am dezvoltat împreună strategiile de marketing și de comunicare potrivite, pe care le-am adoptat concomitent cu o imagine vizuală reîmprospătată.
Apartamentele ARED sunt simboluri ale apartenenței la un stil de viață diferit. Deținătorii acestora pun pe primul loc siguranța familiei, apartenența la o comunitate activă și modernă, dar și prețurile avantajoase de achiziție și costurile scăzute de întreținere.
Pornind de la această premisă, misiunea noastră a fost de a crește brand awareness-ul în rândul publicului țintă, de a atrage noi clienți care să se alăture comunității create, cât și de a crea o legătură mai strânsă cu clienții existenți printr-o poziționare accesibilă,„în mijlocul oamenilor”.
Social Media a jucat un rol important în relația cu publicul, rețelele de socializare fiind mediul predominant de comunicare. Stilul abordat este unul degajat, prietenos, dar și educativ și interesat de problemele reale ale consumatorilor. În mediul offline, am venit periodic cu materiale de promovare (bannere, afișe, flyere, pliante, invitații), prin care am ținut publicul informat cu privire la noile proiecte sau activități.
O diferență semnificativă în procesul de comunicare o are implicarea brandului în numeroase campanii sociale, evenimente culturale, activități sportive și creative pentru copii, dar și a evenimentelor dedicate exclusiv clienților ARED. Toate aceste măsuri, împreună cu analiza permanentă a cerințelor clienților și anticiparea dorințelor acestora, mențin în continuare imaginea pozitivă a brandului și contribuie la dezvoltarea sa.
Tot pe partea online, am oferit o nouă interfață website-ului, care a devenit mult mai atractiv, practic și ușor de folosit. Apartamentele disponibile sunt puse în evidență strategic, precum și evenimentele recente sau principalele avantaje de client. Un website bine structurat, cu o imagine fresh, este o necesitate pentru un brand premium, dinamic și modern, fiind puntea de legătură dintre dezvoltator și clienți.
În prezent, compania dezvoltă proiecte industriale și rezidențiale în Arad și Oradea, cu planuri de extindere pe piețele din Timișoara și Budapesta, fiind unul dintre liderii din domeniul imobiliar, cu o comunitate în continuă creștere.